POVESTEA UNOR ROMANI – FRANCOFONI

CUNOSCUTI PE PIATA PRODUSELOR COSMETICE

 
 

DESPRE UN ROMAN DE SUCCES

Informatii oferite de D-na Gabriela STOICA – Director Cosmetice Laboratoarele Magistra Bucuresti – Geneva SRL

 

Istoria Laboratoarelor Magistra, firma elvetiana cu capital elvetian, se datoreaza unui roman care a devenit un om de mare succes : Dl Ionel Cicotti.

Dupa terminarea Facultatii de Farmacie din Bucuresti, Dl Cicotti a emigrat in Elvetia unde a creat marca de produse cosmetice Floritene.

In scurt timp, Floritene a devenit o marca de cosmetice cunoscuta, fiind distribuita astazi peste tot in lume.

Principalul argument pentru care aceste produse s-au mentinut in top , este acela ca s-a tinut foarte mult la calitatea elvetiana, ceea ce inseamna ca este foarte important atat continutul cat si eticheta produsului. Un alt aspect ar fi cel referitor la vanzarea acestor produse : doar in magazinele mari, in centrele de infrumusetare sau in lanturile de farmacii.

Fiind roman, in anul 1992 Dl Cicotti a venit la Bucuresti unde a deschis o reprezentanta pentru Laboratoarele Magistra. Astfel, produsele Floritene sunt fabricate la Geneva si sunt imbuteliate si etichetate in Romania.

De fiecare data insa cand vine la Bucuresti, Dl Cicotti verifica minutios felul in care sunt ambalate cosmeticele Floritene. Fiind atat de serios, de minutios si venind tot timpul pe piata cu produse noi, poate explica succesul pe care acest roman l-a avut.

 

 

 

 

DE LA LEGIUNEA STRAINA LA AFACERI CU PRODUSE COSMETICE

Catalin MARTIS - Director General Charme & Romantisme

 

Povestea mea este o poveste mai lunga si mai complicata. Pe scurt, in urma cu mai multi ani, respectiv in anul 1990, am parasit Romania. Intamplator, am aflat despre Legiunea Straina, unde am si lucrat timp de 7 ani. Astfel, am invatat limba franceza si am dobandit si cetatenia franceza.

La sfarsitul stagiului in Legiunea Straina m-am instalat la Strasbourg unde am si astazi domiciliul stabil.

Am lucrat la Strasbourg pana in 2003 si, in tot acest timp, m-am gandit sa initiez o afacere intre Romania si Franta. Cum produsele cosmetice frantuzesti sunt foarte renumite, am incercat si am reusit sa introduc pe piata romaneasca marca Copines Line Paris pentru care suntem unici importatori.

Ideea a constat in a aduce o marca frantuzeasca exceptionala pentru care sa avem un raport pret/calitate foarte atractiv pentru Romania.

Produsele Copines Line Paris se vand in Bacau en detail, insa incepand cu februarie 2006 am intrat si pe piata vanzarilor en gros.

Ca proiecte, incercam sa patrundem si pe piata bucuresteana, o piata foarte exigenta, unde cautam viitori colaboratori si unde avem incredere ca aceste produse vor avea succes.

 
 
         
interviuri realizate de Marilena Badea